Victor Ponta, presedintele PSD si co-presedintele USL, a susţinut astăzi, la Arad, o conferinţă de presă. Printre mesajele transmite, liderul social-democrat a făcut referire la Legea Sănătăţii şi situaţia generată de demisia subsecretarului de stat, Raed Arafat, venită ca urmare a atacurilor lansate de preşedintele Traian Băsescu.
„Este regretabil că Traian Băsescu atacă oameni care apără vieţi, când el este un om care ia vieţi”, a spus liderul PSD, precizând şi că oamenii atacaţi de Traian Băsescu sunt arestaţi, iar după aceea îi devin, forţat, prieteni.
În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, Victor Ponta a vorbit şi despre obiectivele USL pe anul 2012. „Miza noastră este să obţinem majoritate absolută în Parlament, pentru a guverna în această formulă, fără nimeni altcineva”. Acesta a amintit de faptul că USL îşi va desemna candidaţii în urma unei consultări populare, în perioada mai-iunie
Biroul de Presă al PSD